România

Mesajul MAE cu ocazia Zilei Culturii Naţionale

​Ministerul Afacerilor Externe salută aniversarea Zilei Culturii Naţionale la 15 ianuarie, ziua de naştere a Poetului Național Mihai Eminescu, dată cu o profundă încărcătură simbolică pentru cultura și identitatea românilor.

Ziua Culturii Naționale reprezintă un moment de celebrare, dar şi un prilej de reflecţie asupra rolului şi locului valorilor patrimoniului românesc în cultura europeană și universală, precum şi asupra importanţei proiectelor culturale de interes naţional și a diplomației culturale.

Cultura este unul dintre elementele fundamentale care ne definesc identitatea naţională și individuală, iar promovarea unei diplomaţii culturale active reprezintă unul dintre pilonii fundamentali pe care se sprijină diplomaţia română, prin participarea la dialogul intercultural european şi global. Preluarea de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene oferă un prilej de excepție de a promova diversitatea culturii naţionale şi spiritul creator românesc şi de a ne reafirma ataşamentul faţă de valorile europene fundamentale.

Acest context cultural deosebit este pus în valoare de desfăşurarea, până pe 14 iulie 2019, a Sezonului România-Franţa, program unic de diplomaţie publică şi culturală, care evită clişeele, dar utilizează ritmurile şi tradiţiile prin valorificarea istoriei europene comune a celor două ţări.

Totodată, seria oportunităţilor de promovare a elementelor culturale specifice şi a spiritului inovator al tinerelor generaţii de artişti va fi continuată prin participarea României, ca ţară invitată, la Festivalul Internaţional EUROPALIA.

 

Informaţii suplimentare

Prin Legea nr. 238/2010, ziua de 15 ianuarie a fost declarată Ziua Culturii Naţionale. Promovarea culturii române şi componenta culturală a relaţiilor bilaterale ale României reprezintă repere consacrate ale diplomației române, pentru a promova identitatea culturală și valorile limbii, culturii și tradiţiilor poporului român.

Detalii privind cele trei programe culturale majore ale anului 2019 menţionate mai sus sunt disponibile pe site-urile oficiale ale acestora: www.romania2019.eu, www.sezonulromaniafranta.ro, www.europalia.eu.

 

Acreditarea observatorilor internaționali și a reprezentanților instituțiilor mass-media străine la referendumul naţional de revizuire a Constituţiei din 6 şi 7 octombrie 2018

28.09.2018

Ambasada României în Mexic vă informează că Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a emis Hotărârea nr. 452 din 21 septembrie 2018 care…

Anunţ privind organizarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei României în perioada 6 şi 7 octombrie 2018

25.09.2018

• Întrebarea supusă referendumului: „Sunteţi de acord cu Legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”; alegătorii…

Ghișeul consular online

18.01.2017

Cetățenii români care au reședința sau domiciliul în străinătate pot accesa site-ul www.econsulat.ro pentru a solicita orice servicii consulare de care …